protest-profesori

Întârzierea salariilor îi scoate pe profesori în stradă. 

Aproximativ 100 de sindicaliști de la Federația „Spiru Haret” vor picheta marți sediul Ministerului de Finanțe.

Acțiunea de protest va avea loc între orele 11.00 și 12.30 și nu va afecta activitatea cadrelor didactice. Anunțul a fost făcut de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Dascălii sunt nemulțumiți de modificarea Codului Fiscal. Aceștia spun că din această cauză nu și-au primit salariile la timp.

Premierul Victor Ponta spunea, săptămâna trecută, că problema întârzierii plății salariilor în educație a apărut deoarece procedurile europene de întocmire a documentelor pentru astfel de plăți au fost schimbate, dar nu toată lumea care cunoștea această modificare a avut grijă să o și aplice în termen util.

Articolul Întârzierea salariilor îi scoate pe profesori în stradă a aparut pe liceuldantealighieri.ro.